În primele zile din octombrie
pe vârful Mesco
ajungeau sfârșiți de lunga călătorie
porumbeii sălbatici; și nemișcați la pândă
cu vechi puști încărcate pe țeavă
pline cu alice
oamenii de la mine și pescarii
porneau măcelul înaripatelor.
Mureau aproape toate dar în ziua pe care mi-o amintesc
unul s-a salvat și rănit
a fost dus apoi în grădina noastră.
Putea poate să moară la frigare
cum li se întâmplă celor ce luptă cinstit
dar un motan urât și răpănos
se cațără până la el și rămase
umai o grămăjoară de sânge, cioc și gheare.
Patimi și sacrificiu și pentru o pasăre?
Mă întrebam atunci și și acum în amintire.
Cât despre Mesco și despre Vârf nu e nici urmă
în atlasul meu școlar de acum șaizeci de ani.
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire din copilărie legată de vânătoarea porumbeilor și confruntarea cu moartea. Naratorul reflectă asupra cruzimii și a sacrificiului, amintindu-și de un eveniment care l-a marcat.