La casele cu brazi în poartă
Zăvoru-i tras, ograda moartă.
O candelă-ntr-un colț clipește,
Sporind singurătatea grea.
De-acum și candela-ațipește –
Adormi și tu, nădejdea mea!.
Pe plaiuri, sus, un bucium moare
Și focurile-s tot mai rare.
Departe-n văi adânci, prin pietre,
Izvorul glăsuiește-abia.
Dorm toți în jurul stinsei vetre –
Adormi și tu, iubirea mea!.
În bură de lumină dulce
Coboară luna să se culce.
Tăcerea aripa-și desface,
Ținând pământul tot sub ea.
Pământ și ceruri dorm în pace –
Adormi și tu durerea mea!
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă nocturnă, liniștită, dar și melancolică, în care natura și oamenii se pregătesc de somn. Este un îndemn la acceptarea odihnei și uitarea suferinței.
