Era lumină focul, și pâine rea luna,
dublase iasomia al ei secret din stele,
și mâini suave, pure, de patimile mele
m-au liniștit și ochii mi-au prins lumină bună.
Tu ai făcut, iubire, din cioburi dispersate
un edificiu dulce, măreț, plin de tărie,
sfidând unghii meschine mustind de gelozie
și azi în fața lumii suntem o unitate.
Așa, a fost, și este, dar timpul va învinge,
iubita mea Matilde, amorul meu cel mare,
și vom vedea uscată a zilei mândră floare.
Eu, tu, ne-om pierde viața, lumina se va stinge;
dar dincolo de umbra în care ne împinge,
iubirea noastră caldă va fi nemuritoare.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema iubirii eterne în ciuda trecerii timpului și a inevitabilității morții. Vorbitorul își exprimă dragostea profundă și credința că aceasta va transcende limitele vieții.