Îmbătat de pini și lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârșitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.
Palid și zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă-nveșmântat în sunete amare și cărunte
și-ntr-o tristă coamă a ceței dezolante.
Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând și rece, pe neașteptate,
liniștit în trecătoarea insulelor norocite,
albe și dulci ca șoldurile calme.
În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
și înveninând rozele ce mă împânzesc.
În susul apei, din sânul valurilor urcânde,
trupul tău paralel se predă brațelor mele
ca un pește prins în eternitate de sufletul meu,
viu și agale, în încordarea dedesubtul cerului.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de melancolie și frenezie marină, îmbinând imagini ale naturii cu sentimente de iubire și eternitate. Eul liric călătorește printr-un peisaj oniric, marcat de pasiuni și dorințe, căutând o conexiune profundă cu celălalt.