O, pădurea mea nebună,
coborâtă peste ape,
cerul despicat de lună
astăzi nu te mai încape.
Ceru-mbelșugat de astre
cade peste chip, și-arare,
lunecând prin frunze-albastre,
sună pleoapele amare.
O, pădurea mea nebună,
coborâtă peste ape,
cerul despicat de lună
veșnic, nu te mai încape.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de pierdere și melancolie profundă, folosind imagini ale naturii pentru a reflecta starea interioară a poetului. Natura, odată familiară și reconfortantă, acum pare să-l respingă, simbolizând o ruptură și un final.
