Palmele ce mă aplaudă, ieri,
Chiar mă pălmuiau. Mi se recunoaște
Statura doar după ce oasele
Îmi sunt dumicate mărunt.
Mi se-ngăduie să renasc
Doar din cenușă. A mea.
Sunt măsurat cu cotul. Fragmentele
De împărății ce mi s-au luat
Îmi sunt plătite cu bănuți de tablă.
Sigur că încă mai sper. (Speranță
Precară ca o mireasmă
Pusă în ghips, care mireasmă
E spiritul florii). Zac
Înnecat de fumul
Împletit în trâmbe
Deasupra generațiilor.
Până la urmă
Toată jertfa mea a fost inutilă:
Nu s-a scris niciodată
Măcar un vers
Despre cărămida îngropată
De vie
În zid!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de inutilitate al unui sacrificiu personal, unde eforturile depuse nu sunt recunoscute sau apreciate. Vorbitorul se simte neînțeles și ignorat, ca o cărămidă îngropată într-un zid, fără a lăsa o urmă.