E tras în țeapă somnul. Cad așchii împrejur
Sau raze? Ciocârlia solfegii bea-n azur.
Cu mâinile în lături, fântânile tresar:
La ghizd, sosit din stepă, opritu-s-a un car.
Înrourate pâlnii de bună-dimineața,
Sorbind sineala-n palme, se răsucesc pe gard.
Noi trecem peste puntea sub care-și prinde ața
Păianjenul, pe ape ce aspru-n soare ard.
Ca-n peșteri stalactite cresc liniști de zăpadă
În sufletele noastre. Dar ce ghiocul strânge?
Dulci zgomote de patimi se prăvălesc: cascadă,
Sensibil cântă lira și-n degete și-n sânge.
În ochi tăceri de-abise cu alge se aștern:
Privindu-ne, răsfrângem infernul în infern.
Asemeni cu poiana de-aromă și lumini:
Trecând pe cărăruie, grădini trec prin grădini.
E rară bucuria de inimi și petale!
Îmi sprijin totuși fruntea ca trandafirii-n spini
Și caut izbăvirea de zodii ancestrale
Să nu cuvânte glia în noi, ci vis de crini.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastele dintre frumusețe și suferință, căutând izbăvirea spirituală în mijlocul unei lumi imperfecte. Versurile evocă imagini puternice ale naturii și ale interiorului uman, sugerând o luptă constantă între lumină și întuneric.