Seara, când mergem prin verile-aurii către casă,
Ne-nsoțesc umbrele sfinților veseli.
Mai dulce-nverzește vița de vie-n jur, grânele îngălbenesc,
O, frate, ce calm e în lume.
Îmbrățișați ne scufundăm în ape albastre,
Grota sumbră a melancoliei virile
Pe sterpe poteci se-ncrucișează căile celor putreziți,
Dar cum se-odihnesc cei fericiți în asfințitul de soare.
Pace, unde culorile toamnei strălucesc
La căpătâi nucul freamătă trecuturile noastre de demult.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și pace prin imagini ale naturii la asfințit. Versurile reflectă asupra trecutului și asupra liniștii găsite în amintiri și în contemplarea naturii.