Când seara se lasă,
Te părăsește-ncet un chip albastru,
Cântă-n tamarin o mică pasăre.
Cucernic un călugăr
Își împreună mâinile moarte.
Un înger alb i se-arată Mariei.
O cunună-nnoptată
De violete, spice și struguri purpurii
Este anul clar-văzătorului.
La picioarele tale
Se cască mormintele celor stinși,
Când fruntea ți-o-ngropi în mâini de argint.
Luna de toamnă
Adastă tăcută pe buzele tale,
În beție de cântec sumbru al sucului de mac;
Floare albastră
Ce murmură-n galbenă rocă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare spirituală profundă, sugerată de imagini nocturne și simboluri religioase. Natura și moartea se împletesc într-o viziune mistică, unde timpul și spațiul se contopesc.