De sus în jos vedeau numai mingiile.
În nori, într-o fântână putea să vadă numai un chip înecat.
În păsări vedeau ouăle sclipind,
în ele, fără umbră puiul desfătat.
Oase întregi, ascunse în frunze,
pândeau când aripile oscilau,
sălbăticiți de așteptare, către seară,
marginile cuiburilor ne atingeau.
Și-apoi într-o prăpastie caldă răsturnați
ca într-o gură se-nchideau dinții,
ne scufundam
și în afara casei
orbi de trupurile noastre erau părinții.
Se aruncau în apa care dispare
și se așeza o vietate peste noi,
ca o piatră albă triunghiulară
purtată pe umerii amândoi.
Sensul versurilor
The poem explores the transition from the innocent perspective of childhood to a darker understanding of the world. It uses symbolic imagery to represent hidden dangers and the loss of innocence, suggesting a sense of vulnerability and the potential for harm even in seemingly safe environments.