Constanței Buzea.
„Cineva
Se roagă într-un târziu
În rugăciunile mele uscate.”
Cineva plânge
În lacrima mea,
Poate chiar Dumnezeu.
Cineva scrie
În cântecul meu,
Poate chiar cei care nu mai sunt.
Și tace țara și-așteaptă
În tăcerea mea
iubitoare, nescandaloasă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a găsi consolare și sens în momentele de tăcere și rugăciune. Sugerează că, chiar și în tăcere, există o formă de iubire și așteptare, iar în lacrimi și cântece se pot regăsi ecouri ale divinității și ale celor care nu mai sunt.