E gust amar al vieții în mormânt!
Și-n gura florilor albinele aflând,
tăcut, aproape un cuvânt?
Instinctul fericirii, pe pământ,
e prizonier al florilor, și blând
va reveni în vene, în mormânt?
Oare și noi suntem de flori un cânt
și vom scăpa de ele, ca și când
frumoșii trandafiri, petalele, pe rând
în jurul lor într-una adunând
un somn al nimănui sub pleoape – ascund?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții, folosind imagini ale naturii și ale cimitirului pentru a explora ciclul vieții și al morții. Se întreabă dacă existența noastră este doar un cântec al florilor, un somn temporar.