Orion
către Taur.
Eram în minutul celei de pe urmă deosebiri. A trebuit să repatriem cuțitul. Și roșul, ca de carne, analogic.
Puțini vor fi știut să privească pământul pe care trăiau și să-l tutuiască plecându-și ochii. Pământ de uitare, pământ apropiat, de care te-ndrăgostești cu spaimă. Iar spaima a trecut.
Fiecăruia ceasornicul său de nisip ca să termine cu ceasornicul de nisip. Să continui să șiroiești în orbire.
Cel care va elibera mesajul n-o să aibă identitate. Nu va asupri.
Să modelăm în apocalipsă, nu asta facem în fiece noapte pe-un chip îndârjit să moară?
O unealtă căreia mâna noastră lipsită de memorie i-ar descoperi în fiecare clipă avantajul n-ar îmbătrâni, ar păstra neştirbită mâna.
Atunci au dispărut în ceață bărbații cu sacul mic.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme existențiale precum efemeritatea, uitarea și pierderea identității. Versurile creează o atmosferă melancolică, sugerând o căutare a sensului într-o lume incertă și trecătoare. Motivul central pare a fi acceptarea inevitabilității schimbării și a dispariției.