Atâta frig s-a condensat în aer
Și-atâta întuneric în pământ,
Prin rumegușul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.
Norii se țin în cârje de ninsoare,
Vag timpul țesătura și-o complică,
Contururile ard în îngroșare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.
Culorile sunt reci și părăsite,
E-o revărsare de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstrii.
Atâta timp s-a condensat în aer
Și-atâta necuprindere-n cuvânt.
Prin zațul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj hibernal melancolic, plin de frig și întuneric. Vorbește despre trecerea timpului și lupta interioară cu propria umbră, într-un decor rece și distant.