Aerul e doar o aburire,
doar un spațiu
din care au migrat clipe,
din care s-au scurs lacrimile,
acolo sus-sus la fereastra singurătății,
Un Auschwitz de rame
căzând sau urcând,
un gând imens construit
din sticle
concave,
convexe,
cum stai ca un porumbel de granit
ciocănind geamul orb reflectând
interior,
exterior,
cum stai ca o frunză speriată
de picăturile de mercur
ale furtunii de vară,
senzații,
sentimente.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și izolare, folosind imagini puternice și metafore pentru a descrie o stare interioară contemplativă. Perspectiva este una de observație atentă a propriei vulnerabilități și a emoțiilor copleșitoare.