Păduri după păduri și munții-s după munte,
Un violet-albastru din sure-ntunecate
Și alte lumi apar din lumile mărunte
Privirea de ți-o lași plecată în departe.
Ca-n pietre scumpe-aici stejaru-i și cu fagul
Acolo gingășia de-azur este topită
Și din prezentul strâmt simți de odată largul
Să pleci fără de sine-n magia strălucită.
Căci sufletul e gata în depărtări să zboare
Nu cu prudentul tremur, ci plin de bucurie,
Iar acest simț de parcă nu prima dată-l are
Dar l-a avut și astăzi doar l-aștepta să vie.
Octombrie 1856 Paris
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie contemplativă prin natură, unde peisajele montane și pădurile dense invită la evadare și la o stare de spirit elevată. Sufletul se simte liber să zboare, eliberat de constrângerile prezentului, regăsind o bucurie familiară.