*Lui Vasko Popa*.
Străbatem o alee din parc
îmbătrânim după fiecare cuvânt
cu pasul frunzei.
stângându-ne vorbim blând
despre trecutul poeziei.
sunt poeţi care se sinucid
alţii scriu despre moarte.
eu îmi omor poezia
şi văd mai clar.
Când va bate ceasul Poeziei Noi?
voi încerca să-ţi spun Ţie şi Mie.
Când ultimul poet
va fi primul poet
iar primul ultimul
când versul rău
va fi un vers bun
iar versul bun
un vers rău
atunci va bate ceasul
poeziei noi.
Râzi fratele meu
te plictiseşte retorica mea searbădă
cubică
să mergem la masă
îmi place ciorba de fasole.
O femeie
care nu mai este femeie
trece pe lângă noi şi râde
de una singură
cu buze
prin care nu mai circulă
sânge..
a auzit din prezicerea mea
ultimele vorbe
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii poeziei, a morții și a trecerii timpului. Vorbitorul își exprimă deziluzia față de retorica convențională și găsește consolare în lucruri simple, precum o ciorbă de fasole, în timp ce observă o femeie care pare să fi pierdut vitalitatea.