Fetele, albinele,
Au furat sulfinele,
Țărână de soare,
De pe flori ușoare,
Pulberea de lună,
De pe mătrăgună,
Scrumul de șofran,
Nea de mărghiran,
De pe izmă-creată
Broboane de ceață,
Lână de tămâie
Și smirnă, molâie –
Soiuri de lumină
Făcută făină.
Li se-aștern ca pânzele
Toate după prânzele,
Și la toate ceasurile
Trambele, atrasurile.
Cred că va-ncăpea
într-un stup și-o stea,
Care a venit
Și s-a rătăcit
Dintr-un roi de sus.
Și care diseară
E miere și ceară.
Sensul versurilor
Piesa descrie un univers magic creat de albine, care adună elemente prețioase din natură și le transformă în miere și ceară. Metaforic, sugerează transformarea elementelor lumești în ceva valoros și spiritual, culminând cu ideea că până și o stea rătăcită poate găsi un loc într-un stup.