Tu ești? l-am întrebat.
Că mi se pare
Să te cunosc dintr-o asemănare.
Te-am mai zărit cândva.
Poate că-n vis.
Te-oi fi găsit pe undeva și scris.
Nu mai știu.
Poate-n cărți, poate-ntr-o apă
Obârșiile tale să înceapă.
Poate din umbră, sau din fulger, sau
Nu știu de unde să te iau.
Din murmur, poate, din niscai
Icoane, rugi ori șuiere de nai.
Semeni leit, și te-am văzut cândva,
Cu
Cine știe sau cu
Careva.
Drept, nu știu nici cu cine am vorbit
Și nici cu cine l-aș fi semuit.
Am auzit în ceață că s-a deschis o ușă
Și că s-a-nchis.
Cenușă și-atunci și-acum cenușă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității și a amintirilor vagi. Naratorul încearcă să identifice o persoană familiară, dar amintirile sunt neclare, amestecate cu vise și metafore, lăsând un sentiment de incertitudine și melancolie.
