N-am auzit-o, parcă, de mult…
O ascult.
Nădușala nopții curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aș voi să găsesc o asemănare
și caut în zgomote și murmure,
În viori, în naiuri și ghitare
Ecoul nedeslușit și turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopți în fund,
și din noapte-n noapte, nopțile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca niște site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face palid și descrește ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i șuierul săbiilor ce se ascut
și-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii.
Nu-i Turnul și ornicul lui în care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oștilor învinse.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și introspecție profundă, indusă de sunetul ploii. Naratorul caută o asemănare în sunetele naturii și muzică, simțind ecoul unui trecut nedeslușit și o tristețe apăsătoare.