Femeia iubea copacul,
pe femeie o iubea râul.
Taurii ridicau pământul în coarne,
și sub frunțile lor
stelele dezlegau chinul facerii.
Femeia iubea copacul,
pe femeie o iubea râul.
Albiile spălătoreselor
legănau peștii bastarzi,
și crengile își pierdeau
semințele-n vânt.
Numai bărbații,
numai bărbații se închideau departe,
în munți, și-și tatuau
cu mușcături de vipere
pe pântec soarele.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema singurătății și a izolării umane, contrastând legătura femeii cu natura cu închiderea bărbaților în propriile lumi. Versurile sugerează o ruptură între umanitate și natură, accentuând sentimentul de alienare.