Deschideți-vă odată, vinele mele, puțin!
…Așa roșia gură a vineor plânge…
Picură sângele, pocalul de sânge e plin…
Înting degetul să-mi zugrăvesc viața cu sânge.
Vreau să fiu atinsă – o rană
Nu ajunge sângele, mai dau vamă!
Când pașii îmi curg prin hățișuri și bezne!
Capăt rănile – atâta de lesne….
Totul a ieșit roșu și greu.
Sângele rămas, îl beau eu!
Mă îmbăt, se-nvârt zările!
Puiul ciutei mi-a adulmecat nările!.
Adorm, visez un crâng…
Mâine-am să chiui cu coasa în spate!
Simți tu, neegal dar adânc,
Fata aceea răsuflă și inima-i bate…
Sensul versurilor
Piesa explorează teme de suferință și sacrificiu personal, folosind imagini puternice legate de sânge și natură. Naratorul pare să accepte durerea ca parte a existenței, găsind o formă de catharsis în ea.