Roșu sânge, diurn, nocturn,
febră a speței îndrăgostite.
Marele arbor interior
frunzele tragice ni le transmite.
E o memorie roșie, roșie,
care răsare, care apune,
de la vitala, continuă panică,
pân’ la suprema ei sfiiciune.
Roșu din roșu, roșu spre roșu,
se învârtește spectrul înalt.
Sângele sclav al unuia suie
liber în sângele celuilalt.
Sensul versurilor
Piesa explorează intensitatea și complexitatea iubirii, folosind metafora culorii roșu pentru a descrie pasiunea, memoria și legătura profundă dintre două persoane. Versurile sugerează o conexiune vitală și tragică, în care sângele și amintirile se împletesc.