Și cineva, în bezna copacilor suie,
Trece prin frunze, călcând,
Și-mi strigă: “Ce-a făcut cu tine, gălbuie?
Ce-a făcut dragul tău pe pământ?.
Parcă-n neagra culoare, uscată,
Se-ating veacuri ce-ți aparțin.
Te-a trădat rugăciunii și cată
Dulci otrăvuri să-ți picure, lin.
Să mai numeri injecții încetat-ai demult
Pieptu-i mort sub înăspritul de ac
Și-nzadar mai încerci să fii veselă-n lut,
Mai ușor să te culci, mai pe plac!. “.
Eu i-am spus obiditului negru, șiret:
“Adevăr spun, că nu ai rușine.
El e blând, liniștit și mă poartă în piept,
Îndrăgostit totdeauna de mine”.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trădării și a morții, juxtapusă cu o declarație de iubire și devotament. Vorbitorul se confruntă cu acuzații de trădare, dar respinge aceste afirmații, afirmând o iubire neclintită.