În ce culoare-mbrăcată
e Moartea, eu, vai, nu pot ști
și nu știu de ști-voi vreodată!
Mână osoasă și coasă,
coasă cu sclipete vii,
pe-un vârf de tulpină, sticloasă?
Basme de spus la copii,
medieval terorism,
să șantajezi pe cei vii!
Eu voi intra-n noaptea mare
ca fiara obscură, fățiș,
care, când Moartea apare,
se duce, și-n negrul hățiș,
calm trupul și sufletu-și lasă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții dintr-o perspectivă contemplativă și ușor înfricoșătoare. Vorbitorul reflectă asupra necunoscutului dincolo de moarte și asupra modului în care aceasta este adesea înfățișată în povești, culminând cu o acceptare stoică a inevitabilului.