Să fi crezut de mine lacul
că sunt un simplu cal
sau o descălecare de pe șa
tinzând spre înecare
de se făcu deodată vertical
cu aripi de înaintare?
Ce frică-i fuse de lăsă
să plouă pești dintr-însul
când uită-te și uită-mă
tot nu m-am înecat cu dinadinsul.
Ce face valuri valuri verticale?
Ce-și ține în pieziș corăbii?
El crede c-aș fi vrut ca să mă-înec
în trupul dumisale,
pe când aș fi putut ca să mă tai
într-un cuțit sau niște săbii.
E lac nebun, vă zic, scârbos și laș
ce fuge spre seară-ntruna,
demultă vreme-s înecat
în răsăritul din apus ce-l are luna.
El încă fuge când sunt mort
evaporând întreaga mare de din port.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a transformării prin intermediul metaforelor legate de natură, în special de un lac. Vorbitorul reflectează asupra propriei mortalități și asupra modului în care elementele naturale reacționează la aceasta.