Merse. Merse. Merse.
Bătură averse.
Fulgeră. Ninse
de mai multe ori.
Pe oase. Pe gură.
Pe flori.
Galaxiile trecură.
Astronomia trecu.
Țurțurii scânteietori
ai apei aprinse
păreau ca la-nviere
– fosfor și nu –
niște severe
făclii ori pleiade,
în torentul acelei cascade,
acelei erupții.
Asprii și rupții
cosmici copaci –
privește-i și taci.
Și taci.
Minereu. Steril.
Steril. Minereu.
Eu. El. eu.
Inutil. Inutil.
Totul devenii foc.
Din loc în loc
fără să pregete
cădeau degete
și stele de gheață.
Complimentul de mod.
Fumu-așternu ceață
și vântu-așternu timp.
Un pod
ca de nimb….
Ateu, căzu și degetul lui Dumnezeu.
El? Eu?.
Printre crengi, printre ape,
trecu o corabie goală
aproape.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant și cosmic, plin de elemente naturale violente și simboluri ale efemerității. Este o meditație asupra trecerii timpului, a inutilității și a fragilității existenței, culminând cu o imagine a deznădejdii și a golului.
