Ce poeme și ce Franța!
Însuți nu te mai cunoaște.
Ucideam – era de Paște –
Grâul verde ca speranța.
Negru-copt ori roșu-bubă
Macii.. Rapița.. Firești.
Vine-o dubă, pleacă-o dubă –
Cimitirule, tu crești.
Crești cu morții și canafii
Zornăind pe umeri. Viața
Cine știe cărei stafii
I-a zâmbit. Zâmbea paiața.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de pierdere și alienare, folosind imagini puternice ale morții și ale unui peisaj dezolant. Vorbitorul pare să se confrunte cu o realitate dură și necunoscută, pierzându-și identitatea în acest proces.