Somnule, depui toată biografia mării
pe-o umbră de om
al cui vas ești tu, mică mașină dumnezeiască?
merg înlăuntrul acestor note muzicale ce peste
puțin
vor izbucni
așijderea otrăvii
din frunze și ape
ce ploaie zăcașă stângăcii model
scaietele ocrotind o șopârlă
soarele bandajând aroma catastrofelor
sămânța nimănui nu poate fi în afara sa
dumnezeulcaredămorală sau dă brânci
copacul care dă înșelăciune.
ce ploaie zăcașă..
acest arbore vrea să fie al pădurii lui
această mâhnire vrea să fie a tristeții sale
fiecare cuvânt îmi izbea degetele ochiului.
sunt legat cu păsări și curpeni de apa morții
ca însăși tăgada.
norul îndeasă pădurea-n amănunte
Sensul versurilor
Piesa explorează teme existențiale profunde, folosind imagini puternice din natură și metafore complexe. Versurile sugerează o meditație asupra efemerității vieții, a legăturilor dintre om și natură și a inevitabilității morții. Tonul este melancolic și introspectiv.
