Crănțănea covrigi uscați pe sfoară,
primăvara rară, dar de-afară.
Doar din mână și c-un lemn
dinadins ne face semn.
Domnu-n gri de astă-noapte,
toate vișinile-s coapte.
Ficele soarelui goale
țin ouăle-n poale.
Șapte babe și-un băboi
dau de-a dura un țurloi.
Ave, clonț de coabe, ave!
Mările, dar nu cu nave.
Prooroci, de-o oră-două –
mormolocilor le plouă.
Te asameni cui nu sameni.
Lumile, dar nu cu oameni.
Ci din oul plin de taină
iscă stafii pe sub haină.
Gălăgia. C-o pisică,
mestecând în ce nu-i pică.
Clonț de coabe, clonț de coabe,
numai zeamă fără boabe.
Gaus și cu Damaschin
cată Paștele… Amin.
Sensul versurilor
Piesa evocă o lume onirică, plină de simboluri arhaice și elemente naturale. Sugerează o căutare spirituală sau o revelație ascunsă în cotidian.