El desfăcu lădița cu țipete și le dădu drumul
prin odaie ca la niște șerpi, câteva îi încolăciră brațele; câteva gâtul.
Unul câte unul, două câte două – țipetele erau mâncate din palmă, ronțăite-ndelung, spre hazul perdelelor și-al diferitelor obiecte.
Care fugea de pe farfurie, cădea în apa verde, iar șerpii înotau către el.
Cel mai bine era pe farfurie.
Mâna se-aplecase peste sâni, să sângere; umbrela s-a-ntors cu streașină-n sus și toate casele s-au umplut de porfirogeneti.
Afară de una.
Sensul versurilor
Piesa descrie o realitate distorsionată unde țipetele sunt îmblânzite și consumate, iar evenimente neobișnuite au loc, sugerând o transformare interioară sau o evadare din normalitate. Mesajul este unul criptic, lăsând loc interpretărilor personale.