La trecătoarea veche, bacii spun,
Și-și râd în sarici lungi ca de Crăciun,
Că sta acolo, vraiște, la foc,
În sinea orii și-amețit de rut.
În cherhanaua lunii l-au văzut
Gonașii, cămilarii, trecătorii;
Pe arcul ars de șarpele comorii,
Cutremurat în leaturi, pân-la urmă,
Ciulind urechea, l-auzeau cum scurmă-n
Bursucii iernii, la saiaua veche.
Iar bacii l-au crezut într-o ureche.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă misterioasă într-un cadru natural, posibil legată de folclor. Personaje enigmatice și elemente simbolice creează o atmosferă stranie și contemplativă.