cherhana

Ion Caraion – Printre Cherhanale

de

Descercuind pământurile-aproapesălbatice-n virginitatea clipei,copacii-au mers cu noi și cu tăcereaprin păsările rănilor de sticlă.Podișul sterp al Dobrogei, cu dințiitociți de furtișaguri și vechime,se-nfășurase-n lacrimi de uimireși umbra sta cu peștii-ntre frunzișuri.Pășunea dată cailor din apăs-o pască-n mers, cu melcii ca oglinda,peste mormintele de-acasă-nrămureasub propriile ei viscole și toamne.

Ion Caraion – Febre V

de

La trecătoarea veche, bacii spun,Și-și râd în sarici lungi ca de Crăciun,Că sta acolo, vraiște, la foc,În sinea orii și-amețit de rut.În cherhanaua lunii l-au văzutGonașii, cămilarii, trecătorii;Pe arcul ars de șarpele comorii,Cutremurat în leaturi, pân-la urmă,Ciulind urechea, l-auzeau cum scurmă-nBursucii iernii, la saiaua veche.Iar bacii l-au crezut într-o ureche.