Tauben himmlisch grausame Boten..
HOLDERLIN.
Brumate cu geruri de stele,
Dorm stepele cerului sus.
Să treci zburător peste ele
O, suflete, visul nespus!.
Dar pasărea iat-o măiastră,
Ursită prin calcul şi fier,
Că sparge a nopţii fereastră
Şi urcă pe miticul cer.
Prea strâmt pentru om fu pământul?
Dorinţa de aripi, prea grea?
Priveşte.. Îşi lasă mormântul
Şi stelele toate le vrea.
*
Pe-oraşul cu inimi deschise,
Ce doarme în clarul lunar,
Rotesc porumbeii ca vise..
Mai albi pe al nopţii cleştar.
Cu pene de îngeri de pază,
Spre case se lasă uşor.
La geamuri un suflet visează
Vrăjit de fantasticul zbor,.
O, suflete, iată solia!
Primeşte-o: îţi vine de sus..
Din ceruri coboară frăţia
Pe aripe dragi lui Isus.
*
Ce ţipete cer răzbunare?
Ce clopote-n umbră se frâng?
Pe când porumbeii în zare
A morţii aripă o strâng.
Durerea ce n-are măsură,
O, suflete, te-a măsurat,
Priveşte – de poţi fără ură –
La fraţii cu pieptul sângerat.
Priveşte la faţa lor suptă,
Şi uită şi biblicul stol
Şi raiul şi visul – când ruptă
Scriptura-i de-al morţilor sol.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume în care simbolul păcii, porumbelul, este transformat într-un mesager al morții. Versurile explorează pierderea inocenței și deziluzia, sugerând că dorința umană de putere și progres a dus la distrugere și suferință.