Lin, trandafirul din pahar,
lăsând petala lui să cadă,
sărută roza de zăpadă
din apa cu albastru har.
La doi păstori de porțelan,
de Saxa: mică și pudrată,
Marchiza-Sevres își arată
în alb disprețul suveran.
Și pe un scrin din vremea-n care
trăia și Goethe și Voltaire:
în lungi bătăi crepusculare.
Străvechiul ornic suna rar
prin timpul cu brumat cleștar,
vecia ceasului ce moare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă statică, o natură moartă, unde elemente delicate și prețioase sunt surprinse în declin. Se meditează asupra trecerii timpului și a frumuseții efemere, evocând un sentiment de nostalgie și melancolie.