Furtuna freamătă și marea
Se zbate ca un cal ne-nfrânt.
Nechează valul, și chemarea
M-ajunge vâjâind în vânt.
Alerg la țărm – Domnind pe malul
Surpat și nalt, mă rup din stânci:
În brațe mi se frânge valul
Clocotitor sub spume-adânci.
Mă lupt cu el, și el cu mine:
Îl prind de coama lui de nea,
Îl fugăresc, dar iar revine
Nebiruit ca o rețea.
Zadarnic vreau la trântă dreaptă,
Ca să-l dobor: se scurge-n veci,
Și pe la spate cum se-ndreaptă,
Mă-nlănțuie cu lanțuri reci.
În val de spume să mă culce
Învins mă dau, dar el tiptil
Se face mlădios, și dulce
Mă leagănă ca pe-un copil.
Pe pieptu-mi gol, pe-obraz, pe gene
Mă mângâie cu mâni de vis –
Simt unda cum își mișcă-alene
Pe-ntinsele-oglinzi un cer deschis.
Și-adorm în jocul legănării
Cum doarme-n porturi un catarg,
Ce-a cunoscut iubirea mării
Și pururi va porni spre larg.
Las noaptea sora să coboare
Pe ape și pe fruntea mea..
Și lângă mine ca o floare
Răsare limpede, o stea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație intimă și contemplativă cu marea. Vorbitorul se lasă învins de forța mării, găsind consolare și pace în brațele ei, într-un somn liniștit sub lumina stelelor.