Am cunoscut frumoasa vanitate, cea blândă, aproape bucuroasă;
m-am culcat în ea sau pe ea, ca pe-o căpiță, vara, observând
cerul de seară, pădurile, munții albaștri, mirosind cu nesaț
reveneala caldă, cimbrul, fânul, râul îndepărtat,
miresma spicurilor secerate – nicidecum în sensul
pâinii, apei, utilității – doar în cel al
unui seceriș general, liniștitor, în timp ce din colină-n colină,
din vie-n vie, câinii plugarilor și ciobanilor lătrau
o imaculată atotstăpânitoare lună plină
cu brațele-ncrucișate, fără prunc.
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență senzorială profundă în mijlocul naturii, unde eul se contopește cu peisajul. Este o meditație asupra frumuseții efemere și a vanității, văzute într-o lumină blândă și contemplativă.