Uiți urcușul, te urci.
Slava pământului, slava soarelui își dau mâna.
Ușile respiră, grădinile intră-n odaie,
femeile seceră grâul de pe ochii noștri,
așa cum primăvara zugrăvește bălai zilele noastre,
așa cum lumina-nviorează la țărm micile corăbii de-excursii,
iar cerul sângerând se plimbă printre pomi.
Oricât n-ai vrut să crezi tot întrebând
rădăcinile, pietrele, păsările și norii, cumpănind sprâncenele
ca o balanță neagră deasupra luminii,
această lumină te convinge.
O, nimic nu-i care să nu ne semene,
nimic care să spună nu speranței noastre,
nimic.
De inima se sprijină zorile. Pe masa de lemn
lucesc cele cinci ceșcuțe de cafea.
Aici ochii vorbesc cu focul. Ne cunoaștem.
Aruncăm în iarbă cartea veche și vechiul toiag.
Dăm capul pe spate și bem cu înghițituri zdravene cerul.
Sensul versurilor
Poezia celebrează puterea luminii și a naturii de a ne convinge și de a ne umple de speranță. Chiar și în fața îndoielilor, lumina și conexiunea cu natura ne pot aduce pace și înțelegere.