Arborele surprins la fereastră
Pe care farmecul vostru a poftit
În oglinda serii inerte
Desenează un chip mândru.
Umbra se lungeşte în cameră
Ramuri şi frunze n-au urmat
Prudente în visul acesta
Ce-l vor cuprinde braţele voastre atât de vii.
Să lăsăm zidurile să-şi desfacă
Aripile în această plecare promptă?
Trifoi pe masă şi căprifoi
Cu mireasmă de parc vechi.
Aerul a păstrat urma atât de pur
Mai muzicală decât un pian
Ca ultima zăpadă în martie
Cântec ce se trezeşte în adânc.
Dar arborele a lunecat unde coardele
Au scuturat acordurile lor surde
Notele au prevăzut această ordine
Ca să primească rădăcină şi trunchi.
Când elogiul e în gură
Vinul binecuvântat al privirilor voastre
În noaptea când septembrie se mişcă
La semnalele verzi ale unei gări.
Văzurăm ţinuturile clare
Covoare din depărtata Oltenie
Pământuri ale uitării ciocnite
Ca pahare la acest ospăţ.
Domniei-voastre care daţi atâta Doamnă
N-aş putea aduce acest poem
Plin de fauna sufletului
În cercul arcă a lui Noe?
Sensul versurilor
Piesa evocă o atmosferă melancolică, contemplând natura și trecerea timpului. Este o reflecție asupra frumuseții efemere și a amintirilor împărtășite într-un cadru intim, posibil o cină cu o persoană dragă.