Cată luna în câmpii cum treci
Și-n ruini de catedrală, reci,
Două schelete sub zidiri albastre.
Hălăduiesc prin umbrele sihastre:
Un cavaler spre doamnă în plocon
(Craniu orfan de nas și ochi de om) :
“Aceasta ne unește, chit, că noi
Ne-am stins de mâna negrului noroi,
Eu sunt din veacul zece-curios:
−Sunteți din care veac? -vă-ntreb sub lespezi arse
Și ea-i răspunde cu glas blând și glorios:
“Ah, tânăr mai sunteți! Eu sunt din șase”.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire macabră între două schelete într-o catedrală ruinată. Ei discută despre vechimea lor, sugerând o meditație asupra trecerii timpului și a inevitabilității morții, dar și o legătură stranie dincolo de viață.