Chiar dacă statuile lor le-am distrus,
chiar dacă din temple i-am alungat,
ei, zeii, totuși n-au murit.
O, pământ al Ioniei, ei tot pe tine te-ndrăgesc,
de tine sufletul lor își amintește.
Iar când deasupra ta răsar zorii de august,
un fior din viața lor străbate până-n zare
și, uneori, o formă diafană de efeb,
incertă, imaterială,
peste colinele tale plutește în văzduh.
Sensul versurilor
Piesa evocă persistența influenței zeilor antici asupra pământului Ioniei, chiar și după distrugerea simbolurilor lor. Un sentiment de nostalgie și melancolie plutește în aer, sugerând că amintirea zeilor rămâne vie în sufletul locurilor.