Răsari de unde ochii mei nu văd
Și crești spre unde văzul meu n-ajunge,
Pod înfrunzit, întins peste prăpăd,
Materie primă pentru cruce;
Stâlp fraged susținând cu fructe cerul,
Al binelui și-al răului egal,
Prin care curge, sevă, adevărul
Încolăcit de șarpele vasal;
Sens răsturnat al lumilor văzute,
Cu rădăcinile întoarse în văzduh
Pe ale cărui frunze, stranii plute,
Trece pe râul morții câte-un duh;
Înaltă bărbăție din pământ,
Maternitate pururea fecioară,
Foșnește-mă în fiecare vânt
Și-nvață-mă să mor a doua oară.
Sensul versurilor
Piesa explorează conexiunea dintre viață, moarte și spiritualitate prin imagini puternice din natură. Vorbește despre un ciclu continuu de transformare și renaștere, sugerând o perspectivă mistică asupra existenței.