Sunt înfășurată în fluturi și aripi
ce fâlfâie peste poieni și gustă din miere
și bat întorcându-se apoi, ca să moară cu-o zbatere tristă,
dar degeaba aștepți să scutur pulberi de flori.
O, pentru soare, pentru încinsul, nemăsuratul
soare, pentru cel mai bătrân decât vremea..
Sub piele însă, și sânge, în măduva mea,
greoi se mișcă vulturi de mare captivi,
cu aripi mari și cărora niciodată nu le scapă vreo pradă.
Cum v-ați învolbura pe ape, în furtuna de primăvara?
Cum ar fi țipătul vostru, când soarele v-ar încinge galbenii ochi?
Zăvorâtă e grota! zăvorâtă e grota!
Și între gheare vi se chircesc, albind ca florile – n beciuri,
Cele mai intime trestii.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul interior dintre fragilitate și forță, libertate și captivitate. Eul liric se simte în același timp delicat și puternic, dar incapabil să-și exprime adevărata natură.