S-a frânt coloana și-nfrunzitul laur,
popas de umbră gândurilor mele;
tot ce-am pierdut n-am să găsesc sub stele
din țărmul indic până-n țărmul maur.
Mă fură Moartea de-ndoit tezaur,
ce mi-e noroc și pavăză la rele;
nimic nu poate jalea mea s-o-nșele,
nici mări și țări, nici nestemate-ori aur.
Ci dacă soarta mi se vrea stăpână,
ce pot să fac decât să-mi port durerea
cu ochii plânși și fruntea în țărână?.
O, cum ne-nșeli, mai dulce decât mierea,
și cât de iute, viață, scapi din mână
tot ce-am cules cu truda și cu vrerea!
Sensul versurilor
The poem reflects on the inevitability of death and loss. It expresses the speaker's grief and acceptance of fate's control over life, highlighting the fleeting nature of life's joys and the enduring presence of sorrow.
