Prezintă situația sa nefericită, de care o acuză pe Laura; dorește ca ea să fie miloasă, dar e cuprins de disperare.
Orice animal trăind pe-această glie,
din cele care nu se tem de soare,
este zelos atât cât ține ziua;
dar când se-aprind pe boltă mii de stele
se-ntoarce acasă ori în cuib, în codru,
și se-odihnește până dimineața.
Iar eu, de când se-arată dimineața
și umbra o ridică de pe glie
trezind din somn orice animal din codru,
neîncetat suspin sub blândul soare;
însă când văd sclipind pe boltă stele
încep să plâng, căci îmi lipsește ziua.
Când vine seara și alungă ziua,
iar bezna dă la alții dimineața,
privesc îngândurat spre-acele stele
ce m-au făcut din lutul luat din glie;
și blestem ora când venii sub soare
ca un biet om ce se hrănește-n codru.
Nu cred că a trecut vreodat’ prin codru
așa o fiară noaptea, și nici ziua,
ca cea pe care-o plâng, că-i nor sau soare;
și nu-s trudit să dorm și dimineața:
dar chiar de sunt trup muritor din glie,
dorința mea a coborât din stele.
Până să urc la voi, lucioase stele,
sau să cobor în iubitorul codru,
lăsând în urmă trupul luat din glie,
s-o văd miloasă poate vine ziua,
să recâștig ani mulți, și dimineața
să fiu bogat, pân’ la apus de soare.
Aș vrea să fiu cu ea când nu e soare
și când se văd pe boltă numai stele,
o noapte când nu vine dimineața;
și să n-o văd schimbată-n verde codru
s-o pierd din brațe, cum a fost în ziua
când cu Apollo s-a întâlnit pe glie.
Dar eu voi sta sub glie-n veșted codru,
iar ziua va fi plină de mici stele
de dimineață, când nu-i încă soare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința profundă a poetului din cauza iubirii neîmpărtășite pentru Laura. El tânjește după o apropiere de ea și deplânge starea sa de nefericire, oscilând între speranță și disperare.