Se consolează văzând că amicul Boccaccio s-a eliberat din lanţurile iubirii.
Amor plângea, cum plâns-am eu odată
când paşii mei de el n-au stat departe,
văzând acel efect acerb şi-aparte
că inima din lanţuri ţi-e scăpată.
Pe drumul drept azi Dumnezeu te poartă;
cu mâinile spre cer mă dau deoparte
şi-i mulţumesc că rugile-nălţate
le-ascultă milostiv şi că ne iartă.
Şi dacă-ntors la căile plăcute,
ca să renunţi la firea pofticioasă,
vei întâlni doar şanţuri şi coline,
e ca să vezi, cărarea e spinoasă
şi greu este urcuşul spre virtute,
prin care-un om mai valoros devine.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă consolare și bucurie pentru eliberarea unui prieten din lanțurile iubirii. Totodată, subliniază dificultatea drumului spre virtute și valoarea transformării personale.