Firdousi – 67. Fereidun – Nașterea Lui Manucehr

Pleacă-ți tu acum urechea la-ntâmplarea ce-o meni
bolta cerului albastră, -n vreme după ce roti
nouă luni. Din Mahaferid mândră, plină de virtuți,
se născu un fiu ce-i vrednic tron să ia și diadem.
Cum din sânul drăgăstoasei sale mume se născu,
drept la șahinșah îl duse. Cine-l duse glăsui:
„O, stăpânitor al lumii, veselește-ți inima
și pe-acest Iradj privește-l!” Buzele lui Fereidun
se umplură de plăcere, și-ai fi zis chiar că Iradj
s-a născut a doua oară; prinse-acest măreț copil
între brațe și spre Ceruri el o rugă înălță:
„Deie Domnul sfânt vederea să-mi recapăt, și să pot
să cuprind într-o privire chipu-acestui nou-născut!”
Și de-ndată ce-l rugase, Domnul ruga-i împlini,
și-i dădu în ochi vederea. Șahul cum din nou văzu
lumea plină de lumină, ochii zvârli spre prunc.
Zise: „Binecuvântată fie ziua cea de azi,
sfâșiată să le fie inima la cei vrăjmași!”
Porunci să i se-aducă vin din cel scânteietor
în pocale-nestemate, și pe-acest copil deschis
la obraji precum o roză, îl numi el Manucehr,
și rosti aceste vorbe: „Ramul vrednic de-a avea
mamă fără de prihană și-un părinte ne-ntinat —
a legat, și-aceasta-i rodul!” Pruncu-n brațe și-l săltă
însă cu atâta grijă, că nici vântul nu-ndrăzni
peste creștet să-i adie. Talpa sclavei ce-l purtă,
pulberea nicicând n-atinse; merse doar pe negru mosc
miresmând, umbrindu-și fruntea sub umbrelă de brocart.
Și-astfel anii vremuiră pe deasupra lui în zbor,
urziră blânde zodii numai raze de noroc.
Șahinșahul îl deprinse din pruncie cu virtuți
ce i-or fi de trebuință, lumea spre-a ocârmui.
Inima recăpătându-și și vederea, Fereidun
din nou lumea o umpluse cu un nume preamărit.
Fereidun, un tron de aur, dărui lui Manucehr,
buzduganul greu, coroana șahilor de peruzea,
cheia la haznă ticsită de-aur, giuvaerării,
și colan și diademă, cingătoare și un țarc
tapisat tot cu brocarturi colorate-mprejmuind
corturile lui cusute-n piei de leoparzi pestriți.
Cai arabi cu frâu de aur, spade de prin Hindustan
care stau în teacă de-aur, platoșe și chivăre,
zale din Bizanț ce-n copcii se pot lesne descheia;
apoi arcuri albe, tolbe cu săgeți din lemn de plop,
scuturi din Kitai și suliți de-azvârlit în bătălii;
toate-acestea-s o comoară adunată cu mult sârg
și cu chinuri nesfârșite, vrednică de Manucehr,
care inima-i umpluse c-o iubire de nespus.
Apoi dând porunci ca toate căpeteniile de oști
și mai-mari din ținuturi să se-adune lângă el,
se-adunară toți cu inimi de mânie clocotind.