De câtă vreme lunec
Tăcut, pe fluviu-n jos,
În luntrea mea ușoară
Din lemn de abanos?
Stă flautul alături,
Și vântul ușurel
Abia, abia suspină
Trecând încet prin el.
Dă-mi vin! Să piară-n noapte
Trecutu-ntunecos,
Ca umbra unui lotus
Pe malul mătăsos.
Comoara mea e luntrea,
Un vis trecând prin vad,
Și vinu-așa de dulce
Și flautul de jad.
Sărută-mă! Pământul
Cu cerul ți-l aștern.
Prin tine, doar, Iubire,
Voi fi și eu etern.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și contemplare asupra trecerii timpului, folosind imagini ale naturii și ale iubirii. Naratorul își găsește refugiul în frumusețea efemeră a momentului și în promisiunea eternității prin iubire.