Blândă mișcare-a ochilor, pioasă,
Făr-un motiv anume; un zâmbet blând, onest,
Și el forțat aproape; un dulce, umil gest,
Lipsit de vreo pornire bucuroasă.
Plus o dorință mută și sfioasă;
Un grav mod de repaus și modest;
O pură bunătate, manifest
Indiciu de trăire sufletească.
O îndrăzneală-ascunsă; o blândețe;
O teamă fără vină; chip senin;
O lungă suferință, acceptată.
Aceasta fu divina frumusețe
A Circei mele, magicul venin
Care-mi putu schimba gândirea toată.
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea interioară a unei persoane, Circe, văzută prin prisma unei suferințe acceptate și a unei blândeți pioase. Această frumusețe are puterea de a schimba percepția și gândirea naratorului.