Bunătate toamna.
Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e câteodată boala.
Pătrunse de duh,
fetele-și lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.
Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toți oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei altădat’ atât de răi
azi suntem buni, parcă am trece fără viață
prin aurore subpământești.
Porțile pământului s-au deschis.
Dați-vă mânile pentru sfârșit:
îngeri au cântat toată noaptea,
prin păduri au cântat toată noaptea
că bunătatea e moartă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema pierderii bunătății și a acceptării sfârșitului, folosind metafore legate de toamnă și natură. Versurile sugerează o transformare interioară și o resemnare în fața inevitabilului.